And they call this tragedy.

*nota= Randurile urmatoare sunt o descriere detaliata a zilei de 20 sept 09. Orice conexiune cu realitatea este pur paranoica(hopefully)*

Totul a inceput cu sfarsitul. Sfarsitul conferintei la care am luat parte de joi pana duminica. Am decis cu totii sa mergem sa ne plimbam printre baile Herculanelor, dar usor usor ne'am rasfirat in grupuri de 5-8 persoane. Tocmai ce terminasem de mancat o portie de piet de pui la feohn cand, din telefonul prietenei mele se aude subit vocea Marusiei "Suntem intr'un hotel parasit". A fost deajuns incat sa ne incalzim toti in ale sinistrului si sa purcedem inspre mai-tarziu faimosul Hotel Decebal din Centrul istoric Herculanesc. Arhitecturi austriece, intuneric bezna, cz cu super lanterna lui, iar eu cu supercrucifixul meu antipaganesc in mana, si in mintea tuturor s'a format bariera de siguranta anti-supernatural. RIGHT! Intr'un final am iesit afara printr'un coridor de la subsol, loc in care ne'au fost intinsi nervii la maxim, dar am reusit sa scapam catre lumina. Urmatoarea tina a fost pavilionul nr2, sala de Mese, etc. Nu putem sa intram prin fatza, asa ca mergem prin spate, printr'o jungla buruienica. Intram si cu totii observam scarile incredibil de subtiri, insa Cristina e staruitoare "Eu sunt subtirica, pot sa urc". Inainte de asta am mers cu totii catre vestita sala de mese, o incapere de minim 6 metri inaltime, superb aranjata si la fel de superb darmata de fenomene ale naturii. Opus salii de bal/mese se afla o debara pe post de receptie, inauntrul caruia inca se mai tinea un panou pentru chei, pe care era lipita poza unui barbat in maxim 24 de aniversari frustrate. Nesatuli, urcam si la primul etaj, 2 cate 2 pe scari ca sa ne asiguram ca nu murim toti deodata. E prea periculos sa intram in camere, dar coridorul pare destul de sigur, in ciuda gaurilor din tavan si podea. Mergem pana in capat doar ca sa vedem usa in perete si gaura imensa din bucata de tavan de deasupra ei, destul incat sa ne faca sa schimbam privelistea cat mai repede. La intoarcerea prin jungla buruienica mai sus mentionata observ la primul etaj o gaura in forma de fereastra si pe pervazul acesteia un ghiveci cu o floare simpla, rosie 32% ofilita, infundata de haine pe atze, la uscat.

Iesind, am decis ca orbii sa ne ducem limitele catre un mai mare extrem si am inaintat catre pavilionul nr.6, Pavilionul Sanatorial, Directia Medicala. Intrarea cu usi zburate e infrigurator de primitoare. Sunt doua variante: spre subsol, sau spre primul nivel. Normal, alegem sa mergem catre subsol dar ne speriem repede de un zgomot de ushurare fiziologica cu surplus de boarfe in lumina lanternei prietenului CZ. Am ramas cu o singura varianta si am mers catre primul nivel. In fundalul subconstientului meu deja s'au declansat 3 deja-vu'uri(toate vazute digital): "Hitman Contracts: Asylum Aftermath", "Thief 3: Mission 17 Haunted Asylum" si "Supernatural Season 1, Episode 10: Asylum". Toate 3, impreuna cu imaginea reala creaza scenariul perfect pentru crima. Nimic nu ne opreste, mergem pe coridoare, eu observ cu stupoare cum absolut fiecare cablu de curent din perete sunt smulse si rupte, prizele sunt arse pana in tavanul de acum improvizat, paturile isi asteapta partea lor de durere, o durere rece care vine dinspre faianta de pe jumatate de pereti. Urmam aceeasi rutina si la urmatorul etaj, exceptand acele blestemate de "Fise de Apreciere" ale fostilor medici, documente care sunt maxim prafuite de un vant murdar, in rest intacte, pur si simplu aruncate pe podea in puncte strategice: in capul scarilor, la inceputul coridorului, la intrarea camerei din care se auzea muzica cu surplus de celofan batut de vant. Terminand traseul obisnuit din traditie si mergand catre iesirea spre civilizatie, observam o inscriptie mare "Policlinica". Ne'am apropiat, insa doar ca sa aflam ca e cea mai inchisa usa din viata mea: pe interior un dulap bloca libera miscare a usii, iar pe exterior zace, batuta in cuie o alta usa. Am iesit, am citit acele blestemate de "Fishe", ba chiar unii dintre noi au intrebat pe acel om imbracat tot in negru care intrase si iesise din cladire ca un fulger ce anume se intampla. Acelasi om in negru a tinut mortis sa ne intareasca banuiala cliseiCA CA ne aflam intr'unul din acele orase in care nimeni nu iti spune nimic, toti creaza impresia ca e normal ce se intampla.

Urmeaza o parte de 2 ore in care nu facem nimic interesant, ne luam bagajele, urcam in autobuz, cantam, facem catirinca, usual @ stuff, pana ajungem in gara Herculana. De aici incepe totul sa ia contur. In prima faza, prietena mea la coborare isi luxeaza piciorul, dar isi revine subit, intamplarea lasand un aer de avertisment in fundalul retinei mele. Sala de asteptare arata ca o biserica romana, cu candelabre si tot tacamul, destul incat sa ne intrebam ce dracu se intampla in orasul asta. Claudia/Marusia(inca nu sunt hotarat care dintre ele e faptasa) se impiedica de absolut orice iese in cale, destul de motivant pentru Andra sa imi arunce fraza care ma va bantui urmatoarele 14 ore: "Bai, aruncati dracu foile alea de evaluare, ca sunt blestemate".

    Sorry, you are not a winner.

    Sunt la munte, la Herculane Baths, sa fiu precis. Da, cu super-organizatia mea, la o super-conferinta si ma super-doare un ou. Probabil probleme de sanatate, deci nimic prea cullicesc. Zilele astea am stat si m'am auto-meditat pentru ca, deh, am inceput sa mai citesc cate o carte, si am realizat(pe langa mirosul constant de oua clocite) faptul ca problemele sunt de un singur fel: existentiale. Personal si profesional, am momente dese cand imi place sa imi plang de mila(ca acum, cu oul meu) doar ca sa mai bag cateva creaturi frumoase in acelasi existentialism intropenibil. Iar o alta problema existentiala la prima problema existentiala aparuta este faptul ca mie/noua/voua/lor imi/ne/va/le place sa depozitam timp etern in acelasi cacat de doi bani, si nici macar nu e profitabil.

    Frustrarea mea e alta. Astazi am realizat ca solutiile la absolut orice sunt al dracului de simple. Doar ca nu vrea nimeni sa le aplice. C'est la vie, tata m'a invatat o treaba foarte buna: "Daca toti am fi destepti, cine dracu ne'ar coase opincile?". Amen?

We can breathe in space, they just don't want us to escape.

Simt o nevoie acuta sa ma superdau superimportant si sa imi plang de mila pe o vreme supersmechera si supertrista. Nu. De fapt vreau sa ma superdau superimportant prin auditoriul din finalul epopeei.

De fapt, cred ca e ziua care o astept de 3 luni de zile. Nu sunt un un mare fan al caldurii. Ba chiar mai mult, imi place sa cred ca sunt cel mai mic. Ploaia, pe de alta parte, e cel mai bun prieten al meu. Nu gasesti pe toate drumurile un prieten care sa iti ofere dusuri mokha, you kno. Nu. De fapt, acum ceva timp, cand inca incercam sa ma conving ca sunt un mare fan al Emma White, a venit un moment cand am incetat sa mai incerc sa ma conving. Dar asta e cu totul alta poveste, altceva s'a intamplat acum ceva timp: citisem ceva cum ca in jur de 70% din populatie este sensibila la vreme, si nu ma refer la faptul ca se topesc ca figurinele de ceara in ploaie. E un fapt atestat stiintifico-fantastico-natural biologic. Aceiasi 70% sunt mai depresivi in perioada septembrie-februarie, si sunt mult mai optimisti in restul perioadei. Cel putin, asta e singura explicatie plauzibila gasita de nustiu ce super LAPD prin state(da, chiar totul se intampla numai in state) la faptul ca in prima perioada mai sus mentionata rata de criminalitate creste considerabil fata de cea de a 2a perioada la fel de sus mentionata.

Si totusi, contempland la probleme existentiale si la pitici amorezandu-se cu ciupercutze, chiar am nevoie sa fiu intr'o depresie sa fur din poseta maica'tii? Chiar trebuie sa fiu suparat pe viata ca sa fac trafic de droguri? Eu unul nu. Da, calculand aceeasi matematica de la coada la cap, poate o sa imi intre o depresie pe'o ureche daca am sa stric gucci'ul maica'tii. Dar si mai probabil o sa imi iasa in scurt timp pe cealalta ureche cand o sa fiu mai bogat cu 2 rujuri, 3 farde si 1 dres. Heck of a Robin Hood huh? :>

Si uite asa, ajung usor usor la concluziile/sfaturile/fanteziile amicului CZ, in care o sa prefer sa ma inamorez decat sa ma supar pe ploaia de afara. Asadar, luati'va prietena/ul si scoteti'o la un dush romantic afara. I kno I want to do that. This is for you.

Trentemoller - Miss You
Asculta mai multe audio Muzica